Salata de fructe de mare


Se spune că cine manâncă pește în noaptea de Revelion (imediat după miezul nopții) va fi bogat tot anul. Nu știu cum vine treaba cu fructele de mare, dar pentru că și ele sunt tot "genul marin", sper că au același efect... mai ales psihologic. Oricum, pentru că fructele de mare ar alcătui o salată ceva mai rafinată și mai potrivită cu mesele festive, eu zic că aceasta din urmă merită să fie preparată cu ocazia trecerii în 2009!

Ai nevoie de: câțiva căței de usturoi, sare, un iaurt mic, o lămâie, un cubuleț de unt și un pachet cu fructe de mare congelate. Decongelează-le două ore. Pune pe foc o oală mică de apă, iar când aceasta fierbe, adaugă fructele de mare și lasă-le zece minute. Între timp, pregătește un sos de usturoi: zdrobește cățeii într-un mojar mare, cu sare (sarea te ajută să îi zdrobești mai ușor). Adaugă iaurtul, sare, iar la final - câteva picături de lămâie. Scoate fructele de mare și scurge-le într-o sită. Topește untul într-o tigaie, apoi adaugă fructele de mare și rumenește-le timp de cinci minute. Adaugă sare. Scoate pe farfurii mici și servește-le cu sosul, cu felii de lămâie și, de dorit, cu pâine prăjită sau cu boluri de orez fiert simplu.

Alte lămuriri: pentru această rețetă eu am folosit niște fructe de mare congelate, ambalate în vid, în Thailanda (presupun că și pescuite acolo)... iar acum, la două zile după ce le-am mâncat, pot să declar că au fost nu doar gustoase, ci și OK!
De obicei sunt prudentă cu fructele de mare și le urmăresc efectul în timp, pentru că îmi plac mult, iar de aceea am avut parte de câteva ori și de probleme. Ar trebui să știi că prospețimea fructelor de mare nu depinde doar de producător sau de ambalare, ci și de felul în care au fost transportate sau depozitate: de aceea e bine să fim siguri mai ales pe magazinul de unde cumpăram și să păstrăm obiceiul de cumpăra din același loc pe care l-am verificat în timp.

2 comentarii:

  1. La multi ani !!! Multa sanatate si fericire in anul ce vine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Sorina, la fel si mult spor. Ai un blog foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere

 

Aboneaza-te

Reclame

Anunturi