Mangold, un soi de sfeclă, dar tare bună pe pat de mei, cu telemea rumenită la cuptor

Rețeta asta de mangold pe pat de mei este o descoperire proprie, grozavă la gust. M-am inspirat dintr-un preparat cu gorgonzola și mămăligă făcută în lapte și unt, doar că l-am adaptat la ingredientele locale. Păi ce bucătărie românească mai e și asta? Și l-am făcut mai light (fără lapte și unt, că meiul e destul de gustos și fără). Să știți, deși am încercat să mă abțin de la repetiții, după o oră m-am ridicat de la calculator și mi-am mai făcut o porție. 





Nu știu dacă v-am spus, dar postez mai rar pe aici din simplul motiv că am multe de fotografiat și făcut pentru fotohoreca.ro, cu tot cu vizitele (inspiraționale) prin bucătăriile altora.
Dar ieri am avut parte de o dublă bucurie: am primit câteva numere de vinul.ro, pe coperta căruia mi-a apărut fotografia cu binecunoscutul maestru culinar Joseph Hadad, fotografii făcute chiar la Caju. Cu lumina din locație. Și am găsit mangold la piață.



De ce atâta bucurie pentru Mangold-ul ăsta? Vedeți că îl scriu și cu literă mare.
Dar e un fel de sfeclă, nu? (I se mai spune și sfeclă elvețiană.)

Da, și e foarte apreciat de toată lumea. Poate pentru tulpinile sale crocant-fragede, poate pentru gustul lui ușor sărat, care denotă bogăția de minerale din compoziție. Bogat în sodiu și potasiu, mangoldul mai conține și prețioasa vitamină B12, vitamina B6, calciu, magneziu, vitamina D, vitamina A, fier... Din mangold se pot face și salate, și mâncăruri, ba chiar și ceaiuri curative. Este o adevărată plantă tratament. Si este în plin sezon.


Pentru a-i păstra calitățile, blanșează frunzele de mangold: pune apă la clocotit, introdu frunzele, lasă 30 secunde, apoi scoate-le într-un castron cu apă și gheață, pentru a opri fierberea. Frunzele își vor păstra aspectul intens, culorile frumoase, verdele, roșul (sau portocaliul) din tulpini.


Rețetă de mangold cu mei și telemea coaptă, de oaie 


Ingrediente pentru 2 porții: 
  • o legătură 200-300 g mangold 
  • 100 g semințe mei decorticat 
  • sare
  • 1 rămurică de rozmarin 
  • telemea de oaie, rasă



Mod de preparare: 

  1. Pune la fiert 300 ml apă (sau de 3 ori mai multă apă decât mei folosit), iar separat mai pune un alt vas cu apă, mai larg, pentru blanșarea frunzelor de mangold.
  2. Spală meiul. Când fierba apa, pune în vasul cu 300 ml de apă meiul, crenguța de rozamrin și un praf de sare. Lasă să fiarbă cca 10 minute, la foc mic.

  1. Blanșează frunzele de mangold și scoate-le într-un castron cu apă și cuburi gheață. Dă pe răzătoare brânza.
  2. Gând e gata terciul de mei, pune pe două farfurii termorezistente un pat de mei, un strat de mangold tocat și presară pe deasupra telemea rasă. 
  3. Dă la microunde sau la cuptor, până ce telemeaua se rumenește. 






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Aboneaza-te

Reclame

Anunturi