Cum se face falafel (chifteluțe de năut)? Rețeta originală


Falafelul este un preparat tradițional arab, un fel vegetarian care adesea este servit împreună cu hummus și tahini, cu un sos de usturoi și învelit într-o lipie. 


Care este istoria acestei gustări rapide și foarte îndrăgită de toate popoarele, nu doar de către cele din Orientul Mijlociu? Prima apariție cunoscută a acestui preparat pare să fie în Egipt, unde pe vremuri era făcut din fasole albă, uscată, și numit tamiya / ta-amia ("hrănire", în limba arabă). Mulți atribuie tamiya locuitorilor din Egipt care practicau una dintre cele mai vechi forme de creștinism. Ei credeau că natura reală a omenirii era una vegetariană și, prin urmare, numeroase zile din calendar erau destinate numai hranei vegane, inclusiv tamiya.



Când falafelul se prepară în mod tradițional, este într-adevăr o hrană vegană. O sursă excelentă de proteine pentru persoanele care au eliminat carnea din dieta lor, relativ scăzut în grăsimi și, dacă e prăjit în ulei de struguri sau de măsline, chiar mai sănătos. Învelit împreună cu multe legume într-o lipie, devine o masă completă și hrănitoare. Pentru mine, e chiar mai gustos decât un Big Mac, ca să nu mai vorbim că este mai hrănitor și mai sănătos decât burgerii cu cartofi prăjiti.

Ideea de a umple o lipie cu falafel și sosuri este de fapt o invenție apărută în Israel. Acest lucru a făcut din falafel un meniu rapid, care i-a mărit popularitatea și l-a transformat în "fast food"-ul numărul unu în multe părți ale lumii orientale.


Rețeta: Falafel (chifteluțe de năut)

Ingrediente:
  • 450 g năut uscat (sau poți folosi fasole garbanzo. Dacă vrei un falafel bun, nu folosi năut din conservă, nu va fi la fel. Începe de la boabele uscate)
  • 1 ceapă mică, tocată
  • 1 legătură de pătrunjel proaspăt tocat
  • 3-5 căței de usturoi
  • 1 și 1/2 lingură de făină sau făină de năut
  • 1 linguriță de sare
  • 2 linguri de chimen măcinat (opțional, pentru cei cărora nu le place chimenul)
  • 1 linguriță de coriandru (sau pătrunjel, la noi)
  • 1/4 linguriță de piper negru
  • 1/4 linguriță piper de cayenne
  • Ulei vegetal pentru prăjit (ulei din semințe de struguri, de floarea soarelui, avocado, canola sau arahide)

1. Cu o seară înainte de a pregăti chiftelele, se pune năutul într-un castron mare și se acoperă cu apă rece, până ce apa depășește boabele cu aproximativ 3 centimetri. Lasă năutul să se înmoaie peste noapte. Boabele se vor dubla în dimensiuni pe măsură ce se înmoaie. A doua zi, se clătesc şi se scurg bine de apă.

2. Într-un robot de bucătărie, pune năutul astfel pregătit, verdeața, făina (făina de năut nu are gluten, este recomandată celor care au intoleranță sau care vor să evite produsele făinoase), ceapa, usturoiul şi condimentele și mixează până ce obții o pastă texturată, care va fi ușor lipicioasă, dar omogenă. Curăță pereții proecesorului pe măsură ce mixezi, pentru a omogeniza componentele mai bine. Dar nu supraprocesa, nu vrei să obții hummus!

3. Mută pasta de falafel într-un vas pe care să îl poți acoperi cu folie transparentă și dă la frigider să se odihnească pentru 1 – 2 ore (sau măcar 30 minute).

Umple o tigaie cu ulei vegetal, cam de 2 cm adâncime. Încălzește ușor uleiul pe foc mediu. Între timp, din amestecul de falafel, cu palmele ușor umede, modelează chiftele de mărimea unei nuci sau mai mari, în funcție de preferințele personale.



Dacă bilele nu rămân omogene și se împrăștie, pune din nou amestecul în procesor și continuă procesarea, pentru a-l face mai asemănător cu o pastă. Dacă tot nu se leagă compoziția, poți încerca să mai adaugi făină de năut în amestec, dar nu mai mult de 3 linguri. Nu te îngrijora, chifteluțele sunt puțin mai delicate la început, dar odată puse în uleiul fierbinte, ele se vor lega și se vor lipi.

4. Se prăjesc în baie de ulei încins. Se lasă cam 2-3 minute pe o parte, se întorc, iar când sunt bine rumenite se scot pe şerveţele de hârtie. Falafelul cel mai gustos este cel proaspăt și fierbinte. Îl poți pune în salate, ca atare, îl poți servi cu un sos de iaurt cu usuturoi sau îl poți strecura în sendvișuri cu hummus, castraveți murați și legume.


Sfat
Unele persoane preferă să adauge bicarbonat de sodiu în amestec pentru a obține o textură mai pufoasă, dar acest ingredient nu este necesar, deoarece compoziția este destul de fină și fără el. Dacă dorești să adaugi, dizolvă 2 linguri de bicarbonat în 1 lingură de apă și adaugă-le în amestecul de falafel, după ce acesta a fost refrigerat.

Poți încerca și: falafel egiptean cu fasole fava

Folosește fasole uscată în loc de năut, dar pe aceasta o vei ține la înmuiat cel puțin 24 de ore și asigură-te că și-a dublat dimensiunile înainte de a o procesa. Poți, de asemenea de asemenea, să folosești un amestec de fasole boabe și năut, dacă dorești.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Aboneaza-te

Reclame

Anunturi